Home » D:News » Românca ce are 100 de ani. Care sunt secretele longevităţii

Românca ce are 100 de ani. Care sunt secretele longevităţii

Publicat: 17.06.2018
Elena Ciocăzanu, o femeie din Târgu-Jiu, născută în 1918, a fost sărbătorită, joi, în cadrul proiectului “O viaţă cât un Centenar”. Femeia de 100 de ani le-a dezvăluit reprezentanţilor MAI secretul longevităţii sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Elena Ciocăzanu locuieşte în cartierul Ursaţi din municipiul Târgu-Jiu, iar în luna septembrie împlineşte un secol de viaţă. Femeia a povestit că a ajuns la această vârstă, în condiţiile în care nu a avut o viaţă uşoară şi a crescut fără părinţi, informează Mediafax.
 
Centenara susţine că a mâncat întotdeauna sănătos, iar munca a ajutat-o să fie în formă şi la 100 de ani.
 
”Am dus şi greu, şi mult, şi puţin, dar am trăit bine. Am şi copiii care m-au ajutat şi le mulţumesc, să le dea Dumnezeu şi lor sănătate. Am ajuns la 100 de ani pentru că am mâncat varză neprăjită, fasole fără să pun ulei în ea. Nu am avut mamă, nu am avut tată, nu am avut pe nimeni şi am trăit aşa, cu ce am putut. La spital nu am fost, m-a iertat Dumnezeu, copiii mei, când am fost bolnavă, au venit cu pastila”, a declarat Elena Ciocăzanu.
 
Bătrâna locuieşte cu nepoţii şi strănepoţii. În casă, centenara este cea care se ocupă de curăţenie.
 
”Copiii mei pleacă la serviciu, fata cea mică la şcoală, dar eu dau cu mătura prin toate camerele, aştept copiii şi eu îmi termin toate ce le fac pe acasă. Nu stau, că nu pot să stau. Fac curăţenie prin toate camerele, în fiecare zi. Mie îmi place de ţara noastră. Îmi place că toată lumea are grijă şi Dumnezeu ne dă la fiecare aşa cum gândim. Mă uit la televizor, dar nu la politică”, a mai declarat femeia din Târgu-Jiu.
 
Joi, aceasta a fost vizitată de prefectul judeţului Gorj, Ciprian Florescu, şi de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul campaniei “O viaţă cât un Centenar”. Aceştia i-au oferit un tort, flori, drapelul României şi scrisoarea din partea ministrului de Interne. Femeia a purtat o ie pe care ea însăşi a cusut-o, mai ales că, în tinereţe, a fost ţeşătoare.
 
”Este o doamnă deosebită, care face legătura naturală între anul 1918 şi anul 2018. Nu este singura, mai avem încă trei doamne. Ne deplasăm în teritoriu şi vor avea parte de aceleaşi amabilităţi”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Decebal Drăghiea, inspectorul-şef al IPJ Gorj.
 
În total, patru femei din localităţile Ursaţi, Stejari, Borăscu şi Celei, judeţul Gorj, împlinesc un secol de existenţă în anul Centenarului.
 
”Este anul Cenetanarului şi acum, mai mult ca niciodată, trebuie să ne amintim că suntem români, trebuie să ne amintim de România şi de românii noştri. Campania «O viaţă cât un Centenar» este iniţiată de către Ministerul Afacerilor Interne şi constă în identificarea tuturor persoanelor care, în anul Centenar, împlinesc 100 de ani şi omagierea acestora. La nivelul judeţului Gorj au fost identificate patru persoane, iar noi, toate structurile MAI, am venit să le facem o mică bucurie şi să le ascultăm poveştile de viaţă”, a spus Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ